Stai liniștit pe o bancă în timp ce copilul se joacă în parc. Deodată, tresari. Îi auzi plânsetul. Nu ai cum să îl confunzi. Alergi să vezi ce s-a întâmplat. Și vezi cum a căzut și s-a lovit. Dintele lui permanent proaspăt erupt zace pe pământ. Ce să faci într-o urgență stomatologică? Află în acest articol marca Dr. Marana!

Ce să faci într-o urgență stomatologică?

În timp ce încerci să îți alini copilul, îți amintești că mama ta spunea să pui rapid dintele căzut într-un pahar cu lapte, ca să se prindă la loc în os mai apoi. Îți mângâi copilul și te gândești în fundal dacă acest lucru este un mit așa cum pare sau chiar funcționează.

Pentru astfel de momente, ai nevoie să știi clar anumite lucruri. Într-o urgență stomatologică, nu ai timp nici să cauți pe internet, nici să stai să te gândești ce e mit și ce e adevărat.

Dedicăm acest articol tuturor pacienților și non-pacienților noștri, pentru ca fiecare dintre voi să știe ce trebuie să facă într-o urgență stomatologică!

Ce faci în cazul unui dinte căzut?

Îl pui într-un pahar cu lapte de vacă. Nu, acesta nu este un mit. Chiar asta trebuie să faci. Apoi, suni la un cabinet stomatologic de urgență din București sau din orașul tău. Rapiditatea cu care acționezi poate face diferența între un dinte pierdut pentru totdeauna și un dinte replantat cu succes de către dentist.

Atenție, dintele trebuie apucat de coroană, nu de rădăcini. Clătește-l delicat cu apă și încearcă inițial să îl pui la locul lui în gură, apoi mergi urgent la dentist. Dacă nu poate fi pus la loc în gură, atunci pune-l într-un pahar cu lapte și mergi cu tot cu pahar și cu copil la dentist. Urgent!

Ce faci în cazul unei dureri acute de dinți?

O durere de dinți acută poate pune la pământ pe oricine, adult sau copil. Aceasta poate fi provocată de o carie, o infecție, o erupere a unui dinte, o mușcătură anormală sau o lovitură în zona gurii.

Ce poți face? Ia un antiinflamator pe bază de ibuprofen sau acetaminofen (dacă nu ești alergic, desigur). Clătește-te prin gură cu apă sărată. Aplică o compresă rece pe obraz, pe exterior, și programează-te rapid la medicul dentist.

Ce faci în cazul căderii unei coroane sau a unei plombe?

Dacă ți-a căzut coroana, clătește-o cu apă, pune-o într-un șervețel curat și mergi la medicul dentist. Nu e nimic grav. La fel, dacă ți-a căzut o plombă, trebuie să mergi la medicul dentist cât mai repede posibil. Nu este necesar să încerci să recuperezi plomba și să o duci la medic, vei primi una nouă oricum.

Ce faci în cazul ciobirii sau crăpării unui dinte?

Dinții ciobiți sau crăpați nu dor de regulă, însă tot trebuie să mergi la medicul dentist, nu doar din motive estetice. Nervul poate fi afectat, de aceea programarea la stomatolog este recomandată.

Ce faci în cazul unei lovituri la dinți?

În cazul unei lovituri la dinți, trebuie să mergi la medicul dentist. Dacă dintele se clatină, trebuie tratat pentru a se stabiliza. Chiar dacă dintele nu se clatină, el tot poate fi afectat. Este posibil ca sângele să nu mai circule corect în zonă și dintele se poate îngălbeni/înnegri ireversibil. Indiferent că ai dureri sau nu, indiferent că se clatină dinții sau nu, mergi la stomatolog în cazul unei lovituri în zona gurii.

Cum evităm urgențele stomatologice?

Ei bine, știm cu toții că urgențele stomatologice nu pot fi întotdeauna evitate. Totuși, iată câteva idei care ar putea să te scape de o serie de necazuri:

  • nu-ți folosi dinții pentru a deschide sticle ori conserve,
  • nu crăpa în dinți obiecte tari (bomboane, cuburi de gheață, boabe de porumb etc.),
  • poartă o protecție dentară atunci când faci sport,
  • mergi regulat la medicul dentist pentru a descoperi eventualele slăbiciuni ale danturii,
  • adoptă o igienă orală zilnică corespunzătoare.

Învață-l și pe copilul tău toate aceste lucruri și veți fi bine!

Cabinet stomatologic pentru urgențe București – Dr. Marana

Ai nevoie de un medic stomatolog de urgență în București? Sună la Dr. Marana!

Clinică stomatologică București – Dr. Marana

📍Str. Radu Boiangiu, nr.1, sc. B, ap. 2, București

📞 Programari: 0730 547 000

🌐 Programare online pe site, prin email sau telefonic.