Atunci când un dinte este foarte afectat de o carie, sau de orice altă afecțiune, acesta trebuie extras. Cu toate acestea, spațiul rămas liber dintre dinții vecini acestuia va cauza probleme. Dinții au o tendință de migrare spre față și, prin urmare, cel din spate vor avansa sau se vor apleca. Acest fenomen va aduce o poziție nenaturală danturii și va cauza probleme de masticație, de igienă și de dicție. Pentru evitarea acestui tip de probleme, există varianta de punte dentară. Află în acest articol totul despre puntea dentară!

Ce este puntea dentară?

Puntea dentară este o lucrare protetică fixă, cu sprijin pe dinții vecini, cu scopul de umplere a unui spațiu liber. Ea conține trei sau mai multe elemente, în funcție de numărul de dinți lipsă. Poate fi folosită și pentru restaurarea dinților foarte afectați, nu doar pentru înlocuirea dinților lipsă.

Avantajele punții dentare

Puntea dentară prezintă avantajul major că nu necesită chirurgie dentară. Din acest motiv, mulți pacienți care nu prezintă probleme foarte grave, apelează la această opțiune. În plus, timpul de lucru este foarte rapid. Acest lucru înseamnă că dacă dintele lipsă cauzează disconfort estetic, acesta nu va fi de lungă durată. Un alt avantaj este confortul masticator foarte ridicat pe care îl prezintă punțile dentare. Acomodarea cu acestea este și ea foarte rapidă datorită confortului ridicat. Nu în ultimul rând, prețul pentru o punte dentară nu este ridicat, motiv pentru care este o variantă foarte des aleasă.

Dezavantajele punții dentare

Dinții de sprijin, adică cei învecinați spațiului gol, trebuie șlefuiți și devitalizați. Cu alte cuvinte, li se va scoate nervul, pentru a elimina durerile ulterioare acestei proceduri. Aceste dureri ar putea apărea din cauza faptului că dinții de sprijin sunt cu mult mai solicitați decat ar trebui. Practic, în loc să se susțină doar pe ei înșiși, aceștia vor mai susține încă o jumătate de dinte fiecare. Un dezavantaj major este că orice afecțiune ce apare asupra oricăruia dintre dinții de susținere poate afecta toată puntea. Din acest motiv, igiena dentară în această situație trebuie realizată cu mult mai multă strictețe decât în lipsa punții. Nu în ultimul rând, dinții de susținere, care vor fi șlefuiți, vor căpăta o posibilă sensibilitate la cald, rece sau dulce.

Tipuri de punte dentară

1. Puntea dentară tradițională

Puntea dentară tradițională este și cel mai des folosită punte dentară. Aceasta constă într-un dinte fals sprijinit și susținut de două coroane dentare. Aceste coroane dentare sunt ”îmbrăcate” pe dinții aflați de-o parte și de alta a dintelui lipsă. Acest tip de punte poate fi folosită doar atunci când de-o parte și de alta a spațiului liber există dinți naturali. Indicat este să existe alți dinți sănătoși după dintele de susținere, însă nu este obligatoriu.

2. Puntea dentară Cantilever

Puntea dentară Cantilever este mai puțin cunoscută decât cea tradițională, însă des utilizată. Aceasta presupune ca dintele fals să fie montat și susținut de o coroană dentară cimentată pe un dinte de legătură. O astfel de punte poate fi montată doar dacă există un singur dinte lipsă. Dacă golul este de mai multi dinți, puntea poate fi montată, dacă în cealaltă parte există mai mulți dinți sănătoși. Acești dinți sănătoși vor fi îmbrăcați, pentru o mai bună susținere a punții.

3. Puntea dentară Maryland

Tehnica folosită la puntea dentară Maryland este exact la fel ca la cea tradițională. Există un spațiu gol, înconjurat de doi dinți sănătoși și naturali. Cu toate acestea, dinții vecini nu vor fi nici șlefuiți, nici îmbrăcați cu coroane. În schimb, acești doi dinți vor avea, pe partea din spate, un cadru, fie de metal, fie de porțelan, de susținere. Acest cadru este cel care va susține greutatea și presiunea pe care o veți exercita în timpul masticației asupra dintelui fals.

4. Puntea dentară pe implanturi

Puntea dentară pe implanturi este, așa cum sugerează denumirea, susținută nu de dinți îmbrăcați, ci de implanturi. Fiecare implant este montat chirurgical și, după vindecarea zonei, acestea vor susține puntea. Acest tip de punte dentară are ca dezavantaj prețul mai ridicat, din cauza implanturilor. Cu toate acestea, acest tip de punte dentară este și cel mai stabil și cel mai puternic sistem, datorită implanturilor. Poate dura câteva luni până la montarea efectivă a punții, din cauza necesității de vindecare a gingiei.

Lucrări stomatologice în București, sectorul 1 – Dr. Marana

Orice nevoi dentare ai, indiferent de stadiul actual al danturii tale, ești binevenit la cabinetul stomatologic Dr. Marana! Calitate garantată a lucrărilor stomatologice.