Dacă v-a vorbit vreodată medicul dentist de ocluzie dentară, se prea poate să nu fi înțeles jumătate din acea conversație plină de termeni de specialitate. Din acest motiv, am hotărât să dedicăm acest articol explicării a tot ceea ce trebuie să înțeleagă pacientul despre ocluzia și malocluzia dentară. Nu toți medicii dentiști înțeleg faptul că pacienții nu vor reuși niciodată să aibă un limbaj de specialitate fără studii în domeniu. Noi, la cabinetul stomatologic Dr. Marana, înțelegem însă că trebuie să folosim un limbaj pe care să îl poată înțelege toată lumea. Așadar, haideți să vorbim despre ce este ocluzia dentară și în special malocluzia dentară. Care sunt simptomele acesteia? Care sunt cauzele care determină apariția ei? Cum poate fi tratată?

Malocluzia dentară

Pentru a înțelege ce este malocluzia dentară, este necesar să înțelegem întâi ce înseamnă ocluzia dentară. Așadar:

Ce este ocluzia dentară?

Ocluzia dentară este alinierea cât mai corectă a dinților de sus cu dinții de jos. Aceștia trebuie să se întrepătrundă corespunzător și corect. Astfel, se realizează o mușcătură corectă și o dicție normală.

Atunci când dinții nu sunt corect aliniați, pot apărea erori în vorbire, cum ar fi o dicție greșită. Pacientul devine incapabil să pronunțe anumite sunete. De asemenea, pot apărea și deformări ale articulației dintre maxilar și craniu. Această aliniere incorectă a dinților poartă numele de malocluzie dentară.

ocluzie dentara - Dr. Marana

Ce cauzează malocluzia dentară?

Malocluzia dentară poate avea multe cauze. Cea mai des întâlnită cauză este discrepanța dintre dimensiunea dinților și dimensiunea oaselor maxilare. Cu alte cuvinte, fiecare dinte trebuie să aibă o dimensiune care să îi permită să intre perfect în osul maxilar. Atunci când dintele este prea mare sau prea mic, nu intră perfect în osul maxilar, iar dintele va crește aliniat greșit.

Dimensiunea dintelui

Cea mai des întâlnită situație este aceea în care dintele este mai mare decât oasele maxilare. Acest lucru duce la un rezultat în care dinții sunt înghesuiți, neavânt suficient spațiu pentru a se alinia corect. Acest lucru îi va face să se încline spre exterior, spre obraz și spre buze.

Cu toate acestea, acesta nu este cel mai rău caz posibil. În eventualitatea în care dimensiunea oaselor maxilare este cu mult mai redusă decât cea a dinților, dinții ar putea chiar să nu erupă deloc. Vor fi ținuți captivi în interiorul osului. Aceasta este cea mai gravă situație din punct de vedere stomatologic.

Dimensiunea oaselor maxilare

Cea mai ușoară formă de malocluzie este cea în care dimensiunea oaselor maxilare este mai mare decât dimensiunea dinților. În această situație, dinții vor avea spații mari între ei. Aceasta este o problemă în mare parte estetică. Ea poate fi reparată foarte ușor cu un aparat dentar fix care să tragă dinții spre partea din față a danturii.

tratament malocluzie dentara Bucuresti - Dr. Marana

Cum se tratează malocluzia dentară?

În funcție de gravitatea problemelor apărute, malocluzia dentară poate fi tratată fie cu aparate dentare mobile sau fixe, fie prin chirurgie.

Chirurgia este necesară doar în cazul în care un dinte nu a erupt și a fost ținut captiv în osul maxilar. În celelalte cazuri, medicii dentiști optează pentru folosirea aparatelor dentare, fie cele fixe, fie cele mobile.

Fiecare caz este unic și special, motiv pentru care nu există un răspuns universal valabil. În funcție de gravitatea fiecărui caz în parte, medicul dentist va ști să vă instruiască și să vă explice soluțiile, pentru a lua cea mai bună decizie.

Cum prevenim malocluzia dentară?

Există unele tratamente de ortodonție preventivă, însă, cu riscul de a ne repeta, acestea depind de la un caz la altul și de la o situație la alta, în funcție de gravitatea fiecăreia în parte. De cele mai multe ori, totuși, planul pe care se bazează orice medic dentist sau ortodont atunci când vede un caz de început de malocluzie este să înlăture problema care cauzează malocluzia. Apoi, va repara alinierea greșită deja apărută și va lua măsuri de prevenire a avansării problemei, pentru a minimiza cât mai mult complicațiile.

tratament ocluzie dentara Bucuresti - Dr. Marana
tratament ocluzie dentara Bucuresti – Dr. Marana

Tratament malocluzie dentară în București și Ilfov

Dacă crezi că tu sau cineva drag se confruntă cu problema malocluziei dentare, fă-ți o progamare online la cabinetul stomatologic Dr. Marana din București! Vom analiza situația și vom confirma sau infirma diagnosticul.

Ai fost deja diagnosticat cu această problemă? Îți punem la dispoziție toată experiența noastră și tehnologia de top pe care o deținem. Oferim tratament pentru malocluzie dentară în București și Ilfov. Îți rezolvăm problema, rapid și accesibil!